Ziua Pensionarilor – 2018

8 octombrie 2018

 
 

Pe 4 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, începând cu ora 14.00, s-au adunat la Căminul Cultural din Bod Sat mai mult de 250 de bodeni. Startul petrecerii a fost dat de primarul Sergiu Arsene care a luat cuvântul fiind urmat de invitații speciali: Ioan Mitan, președinte al Sindicatului Liber al Pensionarilor comuna Bod, Petcu Mircea, prim-vicepreședinte al Sindicatului Liber al Pensionarilor, preot Ion Petrescu Biserica „Sf. Nicolae” din Bod-Sat și preot Iulian David Biserica „Înălțarea Domnului” din Bod-Colonie.


„Băieții din Ardeal” au fost cei care au deschis petrecerea cu muzică de petrecere și voie bună interpretată de solistul formației, Marius Crăciun, bodean și el. A urmat ansamblul „Cununa Bodului” care, după un program excepțional, cu care dansatorii și-au ridicat „bunicii” în picioare, aceștia au continuat petrecerea alături de ei învârtind cu mult aplomb, hore și sârbe.

Concluzia ar fi simplă: tânăra generație a Bodului are, și ea, un cuvânt bun de zis!

Să ne vedem la anul sănătoși!


Mulțumim ansamblului „Cununa Bodului”

pentru prezența deosebită la acest eveniment!

Au dăruit fiecărui invitat momente de neuitat.

🙂

Last modified: 28 februarie 2019

Comments are closed.