REȚEA CANALIZARE

REȚEAUA DE CANALIZARE

Anul 2019 aduce la punctul de start un alt proiect din masterplanul e-village de modernizare a comunei, și anume rețeua de canalizare.
t Canalizarea existentă în Bod este realizată în sistem gravitațional și pentru că a fost realizată cu mult timp în urmă, tehnologia și materialele folosite nu mai sunt compatibile cu cele din prezent. Acest lucru face ca apele menajere, prin conținutul lor să reprezinte surse importante de poluare a solului, apelor și aerului, și în același timp să constituie un pericol grav pentru sănătatea populației.
Aceste aspecte impun modernizarea sistemului de canalizare menajeră care să folosească materiale și tehnologii actuale începând, anul acesta, din Colonia Bod și continuând, la anul, în Bod Sat.
Relieful variat impune soluții diferite
S-a optat pentru două tipuri de soluții tehnologice impuse de tipul de relief. Astfel:
– aproximativ 90% din Colonie va avea canalizare de tip vacuum
– excepția se face de-a lungul străzii Lalelelor unde canalizarea va fi de tip clasic.
CANALIZAREA
TIP VACUUM
t Cu toate că acest tip de canalizare este prezent în Europa din anii ’60, în România el s-a implementat relativ recent. Sistemul de canalizare tip vacuum transportă apele uzate menajere folosind o presiune negativă.
Canalizarea tip vacuum se pretează pentru terenurile plate cu pânza freatică situată la mică adâncime, pentru debite foarte diferite provenite de la consumatori (aici se are în vedere și Fabrica de Zahăr Bod), și pentru un număr mare de stații de pompare. Toate acestea au determinat alegerea canalizării tip vacuum pentru 90% din Colonie, mai puțin strada Lalelelor.
Componentele canalizării tip vacuum
Cele trei componente majore ale sistemului de canalizare vacuumatica sunt:
•Camera de colectare (camera vanelor, valva de vacuum si controlerul supapei);
•Liniile de canalizare cu vacuum (include fitting-uri specifice);
•Stația centrala de vacuum (cu rezervoarul de vacuum și pompe de vacuum, pompe de canalizare, robineți, senzori de nivel și presiune, panou de comandă și control).
• Camera de colectare
reprezintă o interfață între gospodărie și rețeaua de canalizare aflată sub vacuum. Apa uzată este colectată gravitațional de la consumator apoi introdusă în sistem prin intermediul CC fiind transportată prin rețeaua de conducte etanșe până în rezervorul de vacuum de lângă Stația de vacuum. Aceste camere de colectare sunt confecționate din polietilenă astfel infiltrările în mediul înconjurător sunt anulate complet.
• Liniile de canalizare cu vacuum
creează o rețea de conducte ce conectează camerele de colectare la stația centrală de vacuum.
• Stația de vacuum
este alcătuită din clădirea care adăpostește pompele de vacuum și tabloul electric de comandă și control, rezervorul de vacuum montat îngropat lângă clădire și un sistem de purificare a aerului evacuat din sistemul de canalizare, numit biofiltru.
Rolul stațiilor de vacuum, considerate a fi inima sistemului de canalizare cu vacuum, este de a menține vacuumul (presiunea negativă) folosind pompele de vacuum, de a colecta apele uzate în rezervoarele de vacuum etanșe și de a deversa apele uzate colectate către stația de epurare sau către o altă rețea de canalizare.
Descriere funțională
• apa uzată este colectată gravitațional (prin cădere liberă) de la consumator la Camera de Colectare (CC);
• în momentul în care se atinge volumul de apă prestabilit pentru CC are loc evacuarea conținutului în Liniile de canalizare și transportată în regim vacuumatic în rezervorul din Stația Centrală de Vacuum. Mai departe, apa uzată este pompată către magistrala de canalizare menajeră ce traversează localitatea.
Impactul
Colectare acestor ape menajere și apoi tratarea lor în stații de epurare apoi evacuarea lor fără a exista riscul de poluare este procedeul rațional pentru evitarea tuturor neplăcerilor de ordin ecologic și de sănătate a populației. Realizarea acestei investiții deschide noi oportunități de dezvoltare economică a Bodului și de sporire a calității vieții oricărui bodean.
CANALIZAREA
TIP CLASIC
t Va prelua toți consumatorii existenți plus cei propuși în PUZ, la momentul realizării proiectului (cca 160 de case unifamiliale).
Ramura principală pornește de la capătul străzii Lalelelor, traversează toată strada, subtraversează drumul județean DN112A și apoi se racordează în bazinul de 40 de mc și stația de pompare existentă (Pod Ghimbășel). Pe același amplasament se va instala o stație de pompare modernă, echipată cu două pompe (una activă, una de rezervă) și un bazin din polietilenă. Bazinul existent se va racorda la noua stație de pompare, urmând ca după punerea în funcțiune, stația de pompare existentă să fie desființată datorită gradului ridicat de uzură.
Din stația de pompare ce va fi construită, apele uzate menajere vor fi trimise pompat în rețeaua de canalizare existentă.
Controlul stației subterane de pompare se va face automatizat cu posibilitate de control și comandă de la distanță.

Avantajele sistemului tip vacuum față de cel tip clasic
• viteza ridicată de transport reduce riscul de înfundare a rețelei, risc prezent permanent în cazul clasic;
• întreținerea sistemului de canalizare tip vacuum este mult mai ușoară;
• în cazul canalizărilor pe vacuum defecțiunile sunt detectate imediat și remediate ușor, prin izolarea gospodăriei cu probleme fără a mai afecta și alți utilizatori din rețea, cum este în cazul canalizării clasice;
• singurul consumator de energie îl constituie stația de vacuum;
• odată cu eliminarea posibilității de infiltrare a apei subterane, investiția în stația de epurare este redusă.
• costurile implementării unei rețele de canalizare prin vacuum sunt semnificativ mai mici, lucru observabil și din datele celor două proiecte scrise în casetele tehnice din desen.
Stadiul proiectului
Licitația de atribuire a acestei lucrări a fost demarată în august 2018 și contestată. Datorită acestei contestații procedura s-a prelungit împiedicând începerea lucrărilor în toamna anului 2018, așa cum ne propusesem. În acest moment, situația s-a rezolvat și avem contract de lucrări semnat. Imediat ce vremea va permite (luna martie), vom începe lucrările.

Comments are closed.