• FABRICA de ZAHĂR BOD •
Înființarea Fabricii de Zahăr Bod, în anul 1889, pune pe harta României cea mai tânără comunitate din Țăra Bârsei, Colonia Bod. A funcționat fără încetare mai mult de 130 de ani, înfruntând două Războaie Mondiale și Cutremure majore.
În anul 2022, Fabrica își schimbă patronajul și se ivesc din nou șansele unei relansări în producție.
Harta cu 100 de ani înainte de înființarea Fabricii de zahăr Bod
Prima hartă efectuată după ridicarea Fabricii de Zahăr Bod (josephină)
începuturile Fabricii de Zahăr Bod
- • prezența Bârsei, o sursă de apă importantă în procesul tehnologic
- • infrastructura feroviară, ce se realizase câțiva ani mai devreme
- • tipologia solului, potrivită pentru culturile de sfeclă de zahăr. Povestea începe, de fapt…În anii 1867 – 1873 când, pe timpul monarhiei duale austro-ungare, se construiește calea ferată ce pleca de la Brașov și ajungea până la Viena, via Sighișoara, iar Bodul era una dintre stații. Existența acesteia era bine-venită, la acea vreme, întrucât lega extremitatea estică a Imperiului Austro-Ungar (Bodul fiind chiar punct de graniță al acestuia) de capitală.
În 1889, 16 ani mai târziu, odată construită calea ferată toate celelalte s-au legat, pas cu pas. Societatea Austroungară Czell a luat decizia de a investi masiv, la 2 km de Bod Sat, în construirea Fabricii de Zahăr Bod, lângă linia ferată. Pornind de la aceasta, avea să se ridice o nouă comunitate bazată pe muncitorii ce deserveau această fabrică, iar efectele benefice aveau să fie resimțite pentru multă vreme în toată Țara Bârsei.
Interesant este că, la acea vreme clădirile au fost construite pe terenuri ce țineau direct de Brașov iar pentru recunoașterea oficială a Coloniei sub denumirea de Colonia Bod aparținând comunei Bod, vor trebui să mai treacă ceva decenii și reorganizări administrative, mai exact după desființarea raioanelor și regiunilor, anul 1968, Colonia Bod este atribuită definitiv județului Brașov, comuna Bod.
Între anii 1933 – 1935, la 34 de ani după ridicarea Fabricii de Zahăr, se construiește un alt edificiu, de importanță națională: Stația de Radio Bod pentru unde lungi și medii. La ridicarea acesteia, încă odată, și-au adus aportul oameni de seamă din întreaga lume.
„Odată cu cererea din ce în ce mai mare a populației și a industriei de produse gastronomice cu creștere rapidă, în monarhia duală austro-ungară s-a luat în considerare formarea mai multor fabrici de zahăr. Având în vedere condițiile climatice locale, condițiile solului și alte avantaje economice, decizia a fost luată pentru Serentsch (Ungaria) și pentru Brenndorf (Bod) în apropiere de Kronstadt (Brașov).” Astfel, istoria Coloniei Bod începe în februarie 1889, cu mai bine de 130 de ani în urmă, odată cu ridicarea viitoarei Fabrici de Zahăr de la Bod.
Compania Friedrich Czell und Söhne, cumpărase cu un an înainte distileria Quittner din Dârste. În 1889, tot ei decid să continue investițiile și într-o fabrică de zahăr, la 4 kilometri vest de vatra Bodului (Botfalu/Brenndorf), lângă stația de tren, dar aproape și de malul Bârsei. Sursa naturală de apă avea și ea o importanță majoră întrucât pentru prelucrarea a 10 kg de sfeclă de zahăr erau necesari 100 l de apă.
CAPITAL DE 6 milioane DE GULDENILa proiect au participat și alți investitori din Germania și Ungaria, capitalul de start ridicându-se la șase milioane de guldeni.
O LEGE NOUĂ, DIN 1888, IMPULSIONEAZĂ INVESTIȚIAUn mare plus l-a adus și o lege promulgată în 1888, tot cu un an înainte de începerea construcției, lege care impozita produsul finit al oricărei fabrici, în cazul nostru, „zahărul “ dar nu şi materia primă, adică „sfecla”. Pe de altă parte, analizele dovedeau că solul din Ţara Bârsei este favorabil culturii sfeclei de zahăr. Planurile şi utilajele au fost livrate de către „Uzina de maşini şi utilaje” din Brna-Cehia.
CONSTRUCȚIA FABRICII A DURAT NUMAI 8 LUNIÎn februarie 1889, la 11 km de Braşov și aproape de Bod (Botfalu-Brenndorf), pe malul râului Bârsa, Fabrica este ridicată şi pusă în funcţiune 8 luni mai târziu, în noiembrie 1889.
Specialiști în prelucrarea zahărului sosesc din Moravia și Slovacia la începutul anului 1889. Cărămida este adusă de la Feldioara. Conform mărturiilor orale, în jur de 2.000 de persoane au trecut cărămizile din mână în mână pentru a construi fabrica.
Locuințele ridicate de tâmplari și zidari din 7 sate (Sacelele de azi) împreună cu acești coloniști occidentali vor forma nucleul viitoarei Colonii Bod.
Alături de aceștia au fost aduși și 200 de muncitori agricoli care știau să cultive sfeclă, pe cele 400 de hectare – proprietatea fabricii.
SE ALEGE PRIMUL CONSILIU DIRECTOR
În primul Consiliu Director sunt aleşi Iuliu Deutsh ( Berlin), Carol Steffen (Viena) şi doctor Villhem Czell (Braşov) – chiar fratele proprietarului Fabricii de bere de la Dârste, Fridich Czell.
PROCESUL TEHNOLOGIC
Fabrica este ridicată pe şase nivele industriale. Tehnica timpului respectiv se baza pe ridicarea extractului la cel mai înalt punct al fabricii, unde începeau etapele de prelucrare a sfeclei de zahăr și continua gravitațional spre etajele inferioare. Ca urmare, la ultimul etaj al clădirii erau instalate cântarele Schnitzel maschinen, presele Vorwärmkessel, vasele de difuzie și stația de evaporare și cristalizare.
Aici, sfecla de zahăr era spălată, feliată și presată, urmând ca, pe parcursul rafinării produsului intermediar acesta să coboare etapă cu etapă, până la parter, unde era si cea mai mare desfășurare a forței de muncă, întrucât acolo avea loc ambalarea și încărcarea produsului finit, renumitele baghete ce erau transformate în cubulețe de zahăr.
În acele timpuri fabrica era un mare producător de zahăr cubic, ce era făcut în mod tradițional, prin turnarea de batoane, tăiate ulterior manual în cubulețe – o hală întreagă era destinată acestei activități. De aici există și o poză în care se vede desfășurarea de forte necesară ambalării zahărului cubulețe, înainte de a ajunge în rafturile magazinelor din toată țara.
„CONVENȚIA DE LA BRUXELLES” ANULEAZĂ PRIMELE DE EXPORT
1903 apar primele dificultăți pentru fabrica de zahăr prin așa-numita „Convenție de la Bruxelles”: primele de export plătite de statele europene au fost anulate și zahărul a intrat în concurență liberă. Fabrica de zahăr a depășit aceste dificultăți datorită sprijinului producătorilor de sfeclă, care au furnizat transportul.
4 ANI PÂNĂ LA PRIMUL PROFIT
Prima balanţa pozitivă are loc după 4 ani, În Campania 1892-1893 cu 659 vagoane de zahăr, Fabrica din Bod trece în plutonul fruntaş al fabricilor de zahăr din Europa Centrală.
În 1922 fabrica avea 220 de muncitori stabili şi 1100 de muncitori sezonieri şi putea produce între 400 şi 1000 de vagoane de zahăr.
ÎNCEPE CULTIVAREA MASIVĂ A SFECLEI DE ZAHĂR, ÎN TOATĂ ȚARA BÂRSEI,
Creșterea sfeclei a devenit cea mai puternică pârghie a progresului în agricultură și creșterea animalelor, deoarece a produs o cantitate mare de furaje, care prin calitatea lor au contribuit la creșterea randamentul tuturor culturilor și animalelor, fapt care a fost vizibil în special în Burzenland. Principiul a fost: „Multă hrană, multe animale, multe îngrășăminte, producții mari”. Încă din primii ani, fabrica își dublează numărul cultivatorilor de sfeclă la 400, în mare parte români, maghiari şi germani.
Între 1889 și 1924, 218 927 de vagoane de sfeclă au fost prelucrate în fabrica de zahăr, Brenndorf singur furnizând o șesime din această cantitate enormă. Cantitatea de sfeclă procesată zilnic a crescut treptat, până la 200 de vagoane.
Inspectori proveniţi din Cehia şi Moravia erau implicați în îmbunătățirea calității culturilor de sfeclă, însă comunicarea era îngreunată din cauza limbii vorbite. Apar neînţelegeri pe care conducerea Fabricii reuşeşte să le aplaneze prin înfiinţarea Cooperativei de Producere a Sfeclei, inițiativă apreciată și în literatura de specialitate a vremii.
SE RETRAGE FIRMA INVESTITOARE
Având în vedere că randamentul de zahăr a fost mai mic decât cel preconizat în primii 15 ani de funcționare (11,8% masă albă), acest lucru a dus și la desprinderea companiei de bere Czell & Sons din acționariatul Fabricii.
SE PUN BAZELE STAȚIUNII
DE ÎNNOBILARE A SFECLEI
O măsură ce s-a luat imediat a fost înființarea, la începutul secolului, a Staţiunii de Înnobilare a Sfeclei ce, mai târziu, va devini ferma Ştefani, de pe malul Bârsei. Aici s-au creeat soiuri superioare de sfeclă, cu puritate mult mai mare şi un conţinut mult mai ridicat de zahăr. Activitatea acesteia s-a încheiat în 1948, când a fost naționalizată.
Importanța căpătată de cultura sfeclei de zahăr se reflectă în faptul că, între 1889 și 1924, Bodul a livrat fabricii de zahăr c. 36500 de vagoane de sfeclă, producția anuală a localității ridicându-se și la 15 tone.
În 1927–1928 are loc modernizarea Fabricii și este ridicată și clădirea birourilor. Vechile motoare pe bază de cărbune sunt înlocuite cu motoare pe bază de petrol. Acest fapt aduce modificări și asupra înălțimii coșului de eliminarea a gazelor de ardere de la 60 la 80 de metri.
În 1937 la fabrică erau angajaţi 108 muncitori calificaţi, 148 necalificaţi şi 1500 sezonieri, iar producţia anuală ajungea la 1200 de vagoane de zahăr.
CUTREMURELE PRODUC PAGUBE MAI MARI DECÂT RĂZBOAIELE ȘI CRIZELE ECONOMICE
Deși Fabrica de Zahăr a fost scutită de efectele crizei economice și a
celor două războaie mondiale, aceasta a suferit pagube mari ca urmare a celor mai violente cutremure înregistrate în România în secolul trecut.
În timpul cutremurului din 19 noiembrie 1940 , sala principală, unde se aflau majoritatea utilajelor de producție, a fost grav avariată: zidurile de reținere și acoperișul s-au prăbușit, uzina de difuzie a suferit mari pagube. Martorii oculari își amintesc de rezervorul de apă potabilă de 250 de galoni (25 de tone) situat la etajul al cincilea, deasupra stației de evaporatoare, care a implodat brusc în timpul cutremurului și că apa s-a vărsat în torenți, mai mulți muncitori și angajați fiind surprinși de șuvoaiele de apă.
După acest cutremur, întreaga fațadă a fabricii a fost refăcută așa cum o știm astăzi.
La 23 august 1944 , Fabrica de Zahăr scapă ca prin minune de atacurile aeriene ale germanilor, ce erau destinate distrugerii Postului de Radio Brenndorf.
În timpul creșterii cererii de zahăr în perioada postbelică sau după naționalizare, iunie 1948, producția a crescut rapid, atingând un maxim istoric de 32-33 de tone pe zi în 1961-1962.
În timpul cutremurului din 4 martie 1977, coșul care a dominat peisajul de la Burzen s-a prăbușit de la jumătate. Nu a mai fost reconstruit de atunci. El poate fi observat în pozele de început ale fabricii..
A urmat o perioadă de dezvoltare continuă a fabricii iar rezultatele bune au dublat acţiunile acesteia la bursă – conform Agenției Durabile de Dezvoltare a Județului Brașov de la acea vreme.
În anii 2010, fabrica continuă să asigure locuri de muncă pentru cca. 320 de angajați.
Sursa: Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov
După 1990, din cele 35 de fabrici, au rămas doar 20, câțiva ani mai târziu au mai fost zece, în 2012 mai erau șase, iar astăzi (2021) mai există doar 3 fabrici de zahăr: Oradea, Roman și Luduș.
În anul 2021, ca urmare a datoriilor acumulate, Fabrica de Zahăr de la Bod a intrat în insolvență, iar activitatea acesteia s-a încheiat. „Pentru recuperarea acestor datorii, activele patrimoniului Fabricii de Zahăr Bod SA sunt vândute prin licitație”, conform Cențu SPRL.
ȘTIAȚI CĂ
FABRICA DE ZAHĂR BOD:
– este singura întreprindere industrială din Transilvania care a funcționat continuu timp de 130 de ani, chiar și în timpul celor două războaie mondiale.
– fabrica este un veritabil monument de arhitectură industrială de epocă, unicul păstrat în țară.
– a fost cea de a patra fabrică de zahăr ca vechime din țară, după cele din Sascut, Chitila și Târgu Mureș.
– după „Tratatul de la Trianon”, profitul și câștigurile operaționale nu mai curgeau către băncile maghiare, astfel proprietarii efectivi ai fabricii au construit ceea ce a fost cea mai reprezentativă clădire a Coloniei: elegantul Cazinou. În zilele noastre, acesta se află într-o stare avansată de degradare.
– pe primele vagoane de sfeclă au rămas înscrise nume aparținând primilor muncitori și care acum se regăsesc în comunitatea bodeană precum: Novacek, Obluk, Ragadics, Tyercha, Vitecek, Vrbić, Zsilinszky.
VIITOAREA CALE FERATĂ EUROPEANĂ, ar putea relansa economic Bodul
– în prezent, 2021, interesul autorităților ce dețin această cale ferată pare să reînvie întrucât au început demersurile pentru includerea acesteia într-o viitoare cale ferată transeuropeană.
– aceeași infrastructură ar putea să fie un plus și ca urmare a construirii aeroportului de la Ghimbav.
– Bruss 2018; „Chronik von Brenndorf”; Wilk 2015; Wollmann 2014;
– BRIEFE AUS BRENNDORF, folge 78 (dr. Volker WolLman);
– „STUDIU ISTORIC BOD”, efectuat de către SC Damasus SRL;
– poze din interiorul Fabricii de Zahăr: dr. Volker WOLLMAN;
– video: Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov;
Last modified: 14 aprilie 2022
