• ATENȚIE •
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov atenționează!
INTERZISĂ, arderea miriștilor




ATENȚIE, vor fi aplicate amenzi
Curățarea terenurilor prin arderea miriștii și a vegetației uscate se sancționează de către comisarii Gărzii de Mediu cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 lei în cazul persoanelor fizice, respectiv între 50.000 și 100.000 lei în cazul persoanelor juridice.
RISC de a rămâne fără subvenție
Pe lângă amenzi, fermierii care apelează la incendierea terenurilor pentru a le curăța de resturile de vegetație uscată riscă să rămână fără subvenția pe suprafață acordată de Uniunea Europeană prin APIA.
Obține Permisul de Lucru cu Focul
Având în vedere pericolele pe care le reprezintă în această perioadă a anului distrugerea prin ardere a deşeurilor, resturilor menajere şi vegetaţiei uscate, atragem atenţia locuitorilor că aceste operaţiuni se fac doar după obţinerea acceptului Agenţiei de Protecţia Mediului în cazul arderii miriştilor, stufului sau vegetaţiei ierboase. De asemenea, se interzice folosirea focului pe teritoriul ariilor naturale protejate.
În acelaşi timp, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale poate fi făcută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul.
Bine de știut!
• SE EXCEPTEAZĂ de la obţinerea permisului de lucru cu focul numai arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei proprii.
• zona de siguranţă a căilor ferate, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se curăţă obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor
• zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor
Prevederi Generale de respectat pentru obținerea PERMISULUI de Lucru cu Focul
• condiţii meteorologice fără vânt;
• colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi încât arderea să poată fi controlată;
• executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
• curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
• activitatea de ardere să se desfăşoare numai pe timp de zi;
• asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
• supravegherea permanentă a arderii;
• stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
• interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
OBLIGAȚII pentru cei ce obțin PERMISUL
Pe timpul arderii resturilor vegetale cetăţenii sunt obligaţi:
• să menţină focul în perimetrul aprobat şi asigurat;
• să supravegheze permanent zona în care efectuează arderea resturilor vegetale;
• să asigure dotarea minimă cu mijloace de primă intervenţie;
• să anunţe imediat Primăria şi pompierii militari în situaţia în care există pericolul extinderii focului în afara perimetrului aprobat.
Last modified: 13 februarie 2025